Robotul numai bun de luat în brațe este partenerul emoțional perfect

de: Alexandru Puiu
20 12. 2018

Dacă ai găsit vreodată un beneficiu emoțional semnificativ în spatele unei îmbrățișări, te vei bucura să afli că un a fost creat un robot, aproape exclusiv, în acest scop.

Știrile despre roboți și inteligență artificială sunt la ordinea zilei. Cele mai multe dintre ele au însă o conotație negativă și atrag atenția asupra modului agresiv în care ne vor lăsa fără locuri de muncă pe cei mai mulți dintre noi. O companie japoneză intitulată Groove X vrea să ne arate că roboții pot fi și drăgăstoși, fără să îndeplinească vreo funcție complexă sau să te ajute prin casă.

Robotul Lovot este menit să-ți facă viața mai frumoasă și să te relaxeze. Principiul care s-a aflat la baza realizării sale este ”un pic de dragoste poate schimba lumea.” Practic, vorbim de un robot companion, mai apropiat de un cățeluș pe care îl mângăi și îl iei în brațe toată ziua, decât de o creație din metal care știe să-ți aducă bere din frigider sau să dea cu aspiratorul.

”Lovot nu este un robot util care va îndeplini sarcini pentru oameni.” Se arată în comunicatul de presă publicat de Groove X pe marginea subiectului. ”Ce a încercat Groove X să facă prin tehnologie nu ține de eficiență sau utilitate, ci, mai degrabă, de un robot care să facă oamenii cu adevărat fericiți prin caracterul său nevinovat și gesturile drăgălașe care te tentează să-l iei în brațe.”

Pentru a-și materializa scopul nobil, Lovot incorporează o serie de senzori sensibili la atingere și o cameră în vărful capului care poate înregistra și partaja clipuri video din împrejurimi. Astfel, părinții pot folosi imaginile oferite de robot pentru a urmări activitatea unui copil în casă sau a unui animal de companie. Poți monitoriza dacă ți-a intrat cineva în casă sau poți ține evidența asupra interacțiunilor dintre o persoană dragă și robotul celor de la Groove X. Deși o parte din funcționalitatea sa necesită o conexiune la internet, este important de reținut că Lovot funcționează foarte bine și fără să fie online.

Prețul unui astfel de robot este de aproximativ 5300 de dolari, iar primele unități vor fi livrate în partea a doua a anului viitor.